O femeie din Stulpicani a fost nevoită să fugă din casă pe fereastră din cauza soțului violent, care a bătut-o pentru că ar fi „întârziat cu mâncarea la copii”. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal


Intră acum și în grupul de

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat din comuna Stulpicani care și-a agresat soția duminică dimineața.

Pentru a se feri de pumnii soțului, femeia a fost nevoită să fugă din casă pe fereastră, apelând ulterior 112. La sosirea polițiștilor, agresorul și-a motivat comportamentul prin faptul că soția ar fi „întârziat cu mâncarea la copii”.

După agresiune, femeia acuza dureri la nivelul coastelor, dar nu solicită intervenția unui echipaj de ambulanță, fiind îndrumată de polițiști spre serviciul de medicină legală pentru obținerea certificatului medico-legal.

Totodată, polițiștii au constatat că există risc iminent asupra vieții și integrități femeii, fiind emis un ordin de protecție provizoriu în care s-a dispus ca, timp de cinci zile, bărbatul să părăsească locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de soție.

De asemenea, polițiștii au recomandat familiei să se adreseze unui psiholog pentru consiliere și au întocmit dosar penal privind infracțiunile de „violența în familie” și „amenințare”.


Intră acum și în grupul de